CE SE COMBINĂ? MODELE ÎN BLENDED LEARNING
Aceasta este o întrebare destul de frecventă, care apare ori de câte ori se vorbește despre ”blended learning”. Bonk și Graham (2004) au identificat 3 elemente care se combină și care contribuie la definirea conceptului, după cum urmează:
1. modalități de instruire
2. metode de instruire
3. instruire online și față în față
Analizând mai în profunzime, Allison Rossett[1] a identificat următoarele combinări:
1. combinarea învățării din sala de clasă cu cea on line;
2. combinarea învățării on line cu contactul cu un profesor din facultate;
3. combinarea învățării prin simulări cu materialele primite;
4. combinarea pregătirii practice cu sesiuni informative individuale;
5. combinarea pregătirii manageriale cu activități desfăşurate în mediul virtual.
Există trei modele[2] utilizate în învățarea combinată:
1. Modelul adițional, care se bazează pe structura cursului tradițional și foloseste resurse online pentru a suplimenta lectura tradițională și manualele. Studenții lucrează online și își primesc materialele prin intermediul parolelor și numelor de utilizatori. Studenții se întâlnesc la fel de des ca în cazul unui curs tradițional, întâlnirea față în față fiind baza acestui model.
2. Modelul substituției, care înlocuiește întâlnirile față în față cu activități interactive online.
3. Modelul emporiu, renunță la toate întâlnirile față în față, care sunt înlocuite cu platforme de învățare. Acestea oferă acces la materiale online si suport. Prelegerile tradiționale nu sunt disponibile, iar comunicarea se face exclusiv prin intermediul internetului.
Carman J.M. (2005)[3] a identificat 5 ”ingrediente cheie” la cele 3 modele.
1. evenimente live: prelegeri la care studenții din mai multe orase participă în acelasi timp, ca într-o clasă virtuală;
2. conținut online: experiențe de învățare în care studentul este singur și realizează sarcinile într-un ritm propriu;
3. colaborare: medii în care studenții colaborează unii cu alții, prin e-mail sau grupuri de discuții;
4. evaluare: pentru a măsura cunostințele studenților;
5. materiale pentru cercetare: materiale care să sporească ceea ce studentul reținee după terminarea cursului și care să poată fi în transferate experiența de pe piața muncii.
1. Modelul adițional, care se bazează pe structura cursului tradițional și foloseste resurse online pentru a suplimenta lectura tradițională și manualele. Studenții lucrează online și își primesc materialele prin intermediul parolelor și numelor de utilizatori. Studenții se întâlnesc la fel de des ca în cazul unui curs tradițional, întâlnirea față în față fiind baza acestui model.
2. Modelul substituției, care înlocuiește întâlnirile față în față cu activități interactive online.
3. Modelul emporiu, renunță la toate întâlnirile față în față, care sunt înlocuite cu platforme de învățare. Acestea oferă acces la materiale online si suport. Prelegerile tradiționale nu sunt disponibile, iar comunicarea se face exclusiv prin intermediul internetului.
Carman J.M. (2005)[3] a identificat 5 ”ingrediente cheie” la cele 3 modele.
1. evenimente live: prelegeri la care studenții din mai multe orase participă în acelasi timp, ca într-o clasă virtuală;
2. conținut online: experiențe de învățare în care studentul este singur și realizează sarcinile într-un ritm propriu;
3. colaborare: medii în care studenții colaborează unii cu alții, prin e-mail sau grupuri de discuții;
4. evaluare: pentru a măsura cunostințele studenților;
5. materiale pentru cercetare: materiale care să sporească ceea ce studentul reținee după terminarea cursului și care să poată fi în transferate experiența de pe piața muncii.


No comments:
Post a Comment